DE CE NU VINE TEZAURUL ROMÂNESC ACASĂ?

DE CE NU VINE TEZAURUL ROMANESC ACASA?
CITITI SI VA CRUCITI , POLITICA ACTUALA A RUSIEI URMEAZA PAS CU PAS STRATAGEMA IMPUSA DE TARUL PETRU I…

tarul petru I

Testamentul Tarului Petru I, scris in anul mortii sale – 1725.
In 1747 a fost dus la Paris de catre ambasadorul francez la Petersburg iar in 1843 a fost publicat tot in Paris.

,,În numele Prea Sfintei și Nedespărțitei Treimi, Noi Petru I, către toți urmașii noștri moștenitorii Tronului, Guvernanților și nației rusesti.
Marele Dumnezeu, de la care avem existența și Coroana noastră, luminîndu-ne, îmi arată mie a privi spre poporul rusesc ca fiind chemat a stăpîni în viitorime toată Europa. Eu pun temei acestei idei, că națiunile Europei au ajuns cele mai multe într-o stare de vechime aproape de a lor cădere. Urmează dar, a fi ele subjugate de un popor tînăr și nou, cînd va ajunge la întregimea creșterii sale și va căpăta toată a sa putere…
Eu am găsit Rusia ca un pîrîiaș și o las ca un rîu mare. Iar moștenitorii mei o vor face și mai mare, întinsa, hotărîtă de a face să rodească Europa cea stearpă.
Eu le las instrucțiunile următoare pe care le poruncesc la a lor luare aminte ca să le păzească cu statornicie.
A ține nația rusească necurmat în stare de război, spre a avea pe soldații ei pururea deprinși la război… Războiul să ajute păcii, în interesul întinderii Rusiei și a înaintării ei în înflorire.
A chema prin toate putincioasele mijloace, de la națiile cele învățate ale Europei, comandiri în vreme de război și oameni învățați în vreme de pace, spre a face ca nația ruseasca sa capete foloase de la celelalte nații, fără a pierde nimic din ale sale proprii.
A se amesteca in toate pricinile și dezbaterile din Europa, mai vîrtos în acele țări care fiind mai în apropriere, interesează mai cu seama.
A vîrî vrajba în Polonia, a hrăni în ea tulburări necontenite; a cîștiga cu bani pe cei mai puternici, a avea înrîuriri în Dietele lor spre a putea lucra la alegerea Crailor lor și a-și face partizani în Polonia … Dacă puterile vecine s-ar împotrivi să le împace împărțind-o cu ele … (Și chiar așa au făcut împreună cu Prusia și Austria în anii 1772, 1793, 1795, apoi numai cu Germania în 1939 pe cînd imperiul rus era condus de cazari care doreau bolșevizarea întregii lumi!)
A lua cît s-ar putea mai mult din hotarele Suediei și a ști cum să se facă ca însăși ea, Suedia, să-i deschidă război, spre a-i găsi pricină de a o subjuga… A dezbina Suedia de Danemarca și, cu luare aminte, a hrăni rivalitățile lor.
A însoți Prinții ruși întotdeauna cu prințese din Germania spre a înmulții influenta noastră acolo … să se unească de la sine la pricina noastră. (Aceeași politică de împerechere au practicat-o cazarii atît în URSS, cît și în celelalte țări din lagărul comunist unde ei erau stăpîni în numele armatelor bolșevice de ocupație).
A căuta alianța de comerț cu Englitera, mai mult decît a oricărei alte Puteri, pentru că ea are ma mult trebuință de noi… a schimba cheresteaua noastră și alte produse cu aurul ei și a face ca negustorii și matrozii ei să-i deprindă pe cei ai nației noastre spre navigație și comerț.
A se întinde neîncetat către Nord pe marginea Marii Baltice și către Sud pe marginea Marii Negre.
A se apropia cît mai mult de Constantinopole și de India, că acel ce va stăpîni acolo, va fi adevăratul stăpînitor al lumii… A străbate pînă la golful Persic, a restatornici de se poate comerțul cel din vechime al Orientului și a se întinde pînă în India care este magazia lumii…
A căuta și a cîștiga alianța Austriei … a o sprijinii în zadarnicele ei închipuiri de a stăpîni Germania… iar prin taină a întărîta dușmănia Prinților Germaniei împotriva ei…
A face de a se interesa curtea Austriei ca să izgonească pe Turci din Europa și a nimici pretențiile ei cînd vom subjuga Constantinopole… A face pe toți grecii dezbinați ce sînt împrăștiați în Ungaria, Polonia și alte țări, să se lipsească de ele și a se reface sprijinul lor și a intermedia o asociație universală; care vor fi tot atîția prieteni pe care Rusia îi va avea în statul fiecărui dușman al ei.
După ce Suedia se va dezmembra, Persia se va birui, Polonia se va subjuga și Turcia se va supune… a propune foarte tainic la curtea Franței, apoi la cea a Austriei, de a împărți cu ele imperia lumii, măgulindu-se ambiția și iubirea lor de sine… Rusia să se ajute cu ele pentru a le desființa pe urmă…” Dacă amîndouă aceste curți vor refuza propunerea Rusiei, atunci trebuie să se știe cum să împartă între ele gîlceava și a le face să se slăbească una pe alta … Apoi Rusia, folosindu-se de un prilej hotărîtor, va năvăli asupra Germaniei, pornind totodată cu doua flote mari ce vor năpădi Franța. Aceste doua țări biruindu-se, celelalte părți ale Europei vor trece lesne și fără împotrivire sub jugul Rusiei.”